Alianta Familiilor din Romania

Bucuria unei familii

Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc după Ron Fraser

Nepotul meu cel mai mare, David, a făcut 21 de ani în aceeaşi lună când eu am făcut 70. Am păşit peste aceste praguri la distanţă de câteva săptămâni unul de altul, lucru care m-a făcut să mă gândesc la bucuria de-a avea o familie.

Îmi amintesc când îi ascultam bătăile inimii cu puţin timp înainte de naştere. Eu eram la telefon în Australia, iar soţia mea era în emisfera cealaltă, în California, ţinând receptorul la capătul stetoscopului care asculta bătăile inimii bebeluşului prin burta mamei. Am stat la telefon până am auzit primul lui plânset la naştere. M-a costat ceva bani convorbirea aceea telefonică, dar a meritat şi cel din urmă bănuţ.

Acum băiatul are aproape 2 metri şi e în ultimul an la colegiu. Au urmat alţi şapte nepoţi din căsătoriile celor trei copii ai mei. A fost o încântare să îi văd crescând către vârsta la care pot lua decizii conforme cu voia lui Dumnezeu.

Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat în viaţa alături de soţia mea a fost învăţătura creştină despre căsătorie şi familie. Aceasta ne-a permis să avem o bază solidă pentru o căsnicie frumoasă şi pentru creşterea copiilor noştri în lumina credinţei. Acum ne bucurăm să vedem că şi copiii noştri îi învaţă pe ai lor aceleaşi lucruri.

Dacă ar fi să mă laud cu copiii mei şi cu nepoţii mei, m-aş lăuda că Dumnezeu ne-a deschis mintea mie şi soţiei mele ca să vedem natura, motivele şi rostul căsătoriei şi al relaţiilor de familie. Dacă nu am fi primit acea binecuvântare, cine ştie în ce situaţie s-ar fi găsit astăzi familia noastră!

Din motive de El ştiute, Dumnezeu ne-a arătat adevărul Lui iar noi ne-am străduit, cu căderi şi ridicări, cu încercări şi izbânzi, cu persecuţii ocazionale şi îndreptări necesare, să trăim potrivit cu învăţătura lui timp de aproape jumătate de secol. În tot acest timp, pot spune, bucuria familiei le-a depăşit pe toate celelalte pe care le-am avut în viaţă.

Privind lucrurile în perspectivă, bucuria este cu atât mai mare cu cât, privind la începuturi, aveam mici şanse să reuşesc în acest domeniu.

Bunicul din partea tatălui a fost omorât de tovărăşii lui de lucru pentru că a refuzat să participe la o grevă, când tatăl meu avea 13 ani. Era în vremea marii crize economice dintre cele două războaie. Tata a trebuit să abandoneze şcoala la acea vârstă pentru a merge să muncească într-o fabrică de lactate în Sydney, pentru a-şi întreţine sora şi mama pentru că rămăseseră săraci lipiţi pământului, dacă nu punem la socoteală casa.

În anul în care m-am născut eu, tata a plecat la război în Pacific, luptând în spatele unei mitraliere într-una dintre cele mai aprige lupte împotriva japonezilor, bătălia de la Kokoda Trail din Noua Guinee.

Din fericire, s-a întors teafăr şi s-a putut reangaja la patronul anterior. Cinci ani mai târziu însă a fost omorât într-un accident de maşină, când un şofer beat de camion a intrat în căruţa cu care el distribuia lapte.

Aveam 10 ani atunci.

Mama, de două ori văduvă, a rămas cu mine şi cu cele două surori ale mele să ne crească. Primul ei soţ murise de peritonită când ea era însărcinată cu primul copil. După pierderea celui de-al doilea soţ, a devenit instabilă emoţional. A continuat însă să ni-l prezinte pe tata ca pe un erou. Nu s-a mai recăsătorit. Avusese o relaţie de iubire adevărată cu soţul ei.

La procesul şoferului cel beat, când curtea stabilea despăgubirile pentru mama pentru moartea soţului ei, avocatul nostru a contestat ceea ce el considera că e o sumă prea mică pentru educaţia şi creşterea mea. Avocatul apărării a obiectat la orice încercare de creştere a valorii despăgubirii.

Judecătorul a fost de acord cu avocatul apărării, spunând că având în vedere situaţia socio-economică a lui tata şi viitorul pe care l-ar fi oferit copiilor lui dacă ar fi trăit, suma era potrivită. Şi-a completat opinia cu afirmaţia "La urma urmei, ce poate să iasă din fiul unui lăptar?"

Nivelul despăgubirii a fost minim. Însă acele cuvinte ale judecătorului, pe care mi le-a redat mama, au intrat adânc în mintea mea de copil. De atunci încoace, am fost hotărât să arăt lumii ce poate să facă "fiul unui lăptar".

Dumnezeu vorbeşte despre o înviere a morţilor, când toţi cei ce au trăit odată vor reveni la o viaţă aşa cum a vrut-o Dumnezeu de la început (Apocalipsa 20:12). Probabil că mă voi întâlni cu acel judecător australian şi îi voi spune despre Dumnezeul meu care m-a învăţat despre căsătorie şi familie. Despre cum să ai o căsnicie bună şi cum să formezi o a doua generaţie pentru a o forma pe a treia, despre cum poţi să le descătuşezi incredibilul potenţial uman pentru a avea succes în viaţă.

I-aş spune despre Dumnezeul care îi dă fiecărui om născut din femeie – fie el muncitor, fiu de lăptar sau judecător la Curtea Supremă – ocazia de a se folosi de incredibilul potenţial uman şi a trăi o viaţă cu Dumnezeu.

pagină sus